Motivarea non-financiară

 

Co-Factor continuă seria materialelor-suport elaborate în colaborare cu experți HR de top din România și vă propune, de data aceasta, un subiect care suscită tot mai mult interesul – motivarea non-financiară a angajaților.

Ca și precedentul articol (“Cum să generezi engagement), și acesta se înscrie în seria amplă pe care am deschis-o sub titlul “Idei care dau idei” și care reunește instrumente utile de HR și soluții testate cu succes.

Regăsiți, mai jos, un extras, iar  la sfârșitul acestui articol, puteți accesa linkul care vă va conduce la materialul complet.

MOTIVAREA NON-FINANCIARĂ

Statistic, foarte puțini angajați sunt motivați de plăcere la locul de muncă, de aceea, din ce în ce mai multe companii din România au început să aprecieze importanța folosirii unor instrumente de motivare, altele decat cele financiare, în procesele organizaționale pe care le desfășoară.

Se remarcă tendința înlocuirii sistemelor tradiționale de recunoaștere și chiar insentivare financiară cu soluții creative și personalizate, care valorizează individul. În acest demers, companiile din avangardă apelează inclusiv la mecanismele și dinamica “gamificării” pentru a imprima un plus de interactivitate și energie pozitivă, marcând de asemenea această schimbare de paradigmă.

Scopul este acela de a genera angajament și loialitate pe termen lung în rândul angajaților, de a face interacțiunea mai plăcută la locul de muncă, de a alinia obiectivele de business cu motivarea angajaților, de a crea sisteme complexe de motivare. Aceste instrumente activează dinamici ce satisfac o serie de nevoi umane și profesionale fundamentale: recompensare, status (recunoaștere), realizare, exprimare de sine, competiție, colaborare. Dar – atenție! – ele nu sunt un substitut pentru lipsa unor motivatori intrinseci de bază, cum ar fi un nivel salarial decent, un climat organizațional sănătos sau un management funcțional.

 

CURSURI

Alvin Toffler spunea că “analfabetul secolului XXI nu va fi cel care nu va putea să scrie și să citească, ci cel care nu va putea să invețe continuu”. Formarea continuă este indispensabilă în prezent! Angajații nu doar își dezvoltă aptitudinile, își îmbunătățesc cunoștințele, își ameliorează sau își înnoiesc calificarea, ci ajung să se simtă împliniți profesional sau personal. Iar acest sentiment îi motivează mai mult ca orice!

Cursurile nu sunt doar un capriciu, ci țin de modul în care piața muncii evoluează, într-un ritm accelerat și într-un sens ireversebil. Procesele automatizate și inteligența artificială vor face să dispară un număr foarte mare de joburi. Dar, din fericire, mașinile nu sunt capabile de empatie, așa că oamenii vor fi încă, mult timp de-acum încolo, forța de muncă de bază, cu condiția că, la rândul lor, să progreseze în cunoaștere și să-și însușească noi abilități.

Meseriile viitorului vor avea ca principală cerință creativitatea – în gândire și în execuție. Așadar, orice curs care nu doar lărgește universul cunoașterii, ci formează noi moduri de gândire, este mai mult decât recomandat!

  • Un curs oriunde în lume. O experiență unică, cu beneficii importante în dezvoltarea profesională și personală: experimentarea altor sisteme de lucru, depășirea barierelor de comunicare, oportunitatea de a călători, de a cunoaște alte culturi, de a-ți lărgi orizonturile

  • Cursuri de dezvoltare personală oferite de companie angajaților (menținerea echilibrului între muncă și viața personală, parenting, nutriție, stil de viață sănătos, mindfulness, yoga etc) sau facilitarea accesului (reduceri speciale pentru angajați) la activități din zona hobby-urilor (sport, literatură, cursuri de limbi străine etc.)

  • Acces la cursuri/competiții. Generația millennials este foarte creativă, dinamică și dornică să se dezvolte continuu, să aibă acces în permanență la tendințele domeniului în care lucrează. Facilitarea accesului la diverse cursuri și competiții este o investiție pe termen lung în motivarea și fidelizarea angajaților

  • Cursuri de hobby. Cursuri de gătit, ateliere de aranjamente florale, ateliere de pictură, ateliere de teatru, workshop de organizare a garderobei și de fashion, ateliere de parenting etc.

  • Sesiuni de training susținute de echipa de top/senior management pe domeniile în care fiecare este expert – crează expunere și oportunitatea oamenilor de a interacționa cu top/senior management (poate participa oricine din organizație)

  • Curs de public speaking – este o inițiativă care poate ajuta angajații să devină mai stăpâni pe obiectivele lor, să-și crească puterea de persuasiune, să devină mai încrezători în forțele proprii și să comunice mai ușor cu ceilalți.

PROGRAM FLEXIBIL

De la flexibilitatea locului și timpului dedicate muncii, până la flexibilitatea pachetului de beneficii la care are acces angajatul, aceste posibilități nu mai sunt văzute ca un beneficiu de multi angajați, ci ca o condiție firească la locul de muncă.

Program flexibil, lucrul de acasă, vinerea scurtă sau orice alte mijloace prin care li se oferă angajaților mai mult timp pentru aspectele personale ale vieții lor sunt instrumente eficiente de motivare non-financiară. În plus, flexibilitatea dă o anumită libertate în manifestarea personalității la serviciu, iar acest lucru este vital pentru performanță.

  • Short Friday – în intervalul iunie-august, compania proclamă ziua de vineri ca fiind scurtă, permițând angajaților să profite de timpul liber și de lumina de afară pentru a se relaxa alături de prieteni sau familie. După-amiaza zilei de vineri este, oricum, recunoscută pentru rata scăzută de productivitate, iar o astfel de inițiativă generează mai mult engament în timpul celorlalte zile lucrătoare.

  • Homeworking – o zi pe săptămână sau pe lună, prin rotație, angajații pot alege să lucreze de acasă

SOCIAL MEDIA

A fi prezent în social media înseamnă astăzi “a fi viu în plan social”, iar a ignora dezvoltarea și amploarea fenomenului, ca și puterea sa de influențare, este naiv. De aceea, comunicarea virtuală trebuie folosită în sens pozitiv și pentru motivare internă.

  • Business blogging – un sistem în care se încurajează dezvoltarea ideilor și a comunicării pe teme de business, asumând caracterul de influențare, dar și de recunoaștere a acestei componente de interacțiune cu ceilalți.

  • Employee blogs – Promovarea internă a articolelor postate de angajați pe blogurile personale, precum și preluarea acestora pe site-ul companiei într-o secțiune de tipul “Vocea angajaților”

  • Recunoaștere în social media – folosirea canalelor de comunicare social media ale companiei (Linkedin, FB, Twitter etc.) pentru anunțarea angajatului săptămânii/al lunii, comunicarea progreselor unui proiect și menționarea contributorilor, felicitarea publică.

WELLBEING

Preocuparea pentru sănătate și wellbeing este o componentă necesară în viața companiei. Orientarea spre grijă față de sănătatea angajaților e văzută de aceștia ca un puternic motivator.

Companiile devin din ce în ce mai conștiente că productivitatea și starea de bine a angajaților sunt strâns legate între ele, așa că au început să caute posibilități de încurajare a acestor direcții prin programe de wellness corporativ, în beneficiul tuturor. Rezultatele derulării unor astfel de programe includ scăderea absenteismului, creșterea satisfacției profesionale și a productivității muncii, retenția mai mare a angajaților și costurile mai scăzute ale asistenței medicale.

  • Fresh Fruits Basket – săptămânal, compania pune la dispoziția tuturor angajaților coșuri cu fructe proaspete, pentru a încuraja alimentația sănătoasă și a descuraja consumul de snack-uri.

  • Chair massage – bi-lunar, angajații pot profita de prezența unui masseur la locul de muncă, pentru a se destinde timp de 30 de minute. Ședința de masaj îi relaxează, îi deconectează de griji, îi reîncarcă cu energie și îi ajută la corectarea poziției spatelui.

  • Zona de relaxare – amenajarea unui loc în care angajații se pot retrage pentru a-și regăsi liniștea, pentru a lua o pauză, pentru a se pregăti psihic înaintea unei întâlniri importante, pentru a medita sau pentru a face mișcări de dezmorțire.

  • Programe de sănătate și educațieacestea ar putea include cursuri de yoga, seminarii de gestionare a stresului, programe pentru a ajuta angajații să renunțe la fumat sau concursuri privind pierderea în greutate, cursuri de gătit, schimburi de rețete sănătoase, provocări de fitness etc.

  • Abonament la fitness – Deschiderea culturală spre sport poate fi marcată prin oferirea de abonamente sau reduceri la sălile de fitness.

Descarca materialul integral in format pdf