Comparația – busola către performanță

 

Comparația socială acționează pârghiile interne ale motivației într-un mod în care niciun bonus nu o poate face. Fiecare dintre noi are o busolă internă, care ne arată “nordul” către performanță. Asta când nu o folosim greșit…

Comparația este asemenea unui refren difuz în fundalul fiecărei organizații. Suntem tentați să ne comparăm cu ceilalți pentru a ne evalua propria valoare. E acesta un lucru bun? Ar trebui încurajată, ignorată sau reprimată comparația între angajați?


Răspunsul pe care îl dau liderii la această întrebare dictează cultura întregii organizații și are un impact puternic în coeziunea și performanța companiei.

 

De ce se compară oamenii între ei?

Pe scurt: pentru că nu se pot abține. Și asta dintr-un motiv foarte bun. Nevoia de a ne raporta unii la ceilalți este adânc înscrisă în ADN-ul nostru. Toti oamenii o fac. Managerii din compania ta o fac. Colegii tăi o fac. Tu o faci.

 

 

Comparația socială este asemenea unei busole interne, un impuls intrinsec, mereu activ, care ne împinge să ne evaluăm acțiunile și locul în grup prin raportare la ceilalți. Comparația cu alții este o parte importantă din felul în care ajungem să ne cunoaștem pe noi, prin care devenim conștienți de potențialul și resursele noastre, dar și de lucrurile pe care trebuie să le îmbunătățim.

Insă, pe cât de puternică este comparația pentru a ne motiva progresul, pe atât de distructivă este în contextul nepotrivit. Bârfa, subminarea colegilor, competiția excesivă, fuga după bonusuri sau târguiala permanentă pentru salarii mai mari – toate sunt efecte secundare ale unei busole decalibrate, care ne determină să ne comparăm în mod greșit.

 

 

Ce se întâmplă în organizații?

Opacitatea organizațională și tendința de a reprima comparația socială nu ajută. Cand companiile ignoră această nevoie și nu sunt transparente în legatură cu criteriile de performanță și rutele către succes, angajații își vor căuta propriile modalități de a se compara între ei, folosindu-se de repere la îndemână: cine are salariul cel mai mare? cine are biroul cel mai mare? cine e preferatul șefului? O mare parte din plângerile curente ale angajatilor au de-a face cu criteriul comparației sociale, nu cu factorul economic în sine.

Nici accentuarea comparației sociale, pe de altă parte, nu duce la nimic bun. Chiar dacă produce rezultate vizibile într-un timp scurt, apăsarea pedalei naște un micro-climat în care competiția individuală eclipsează alte obiective interne. Colaborarea și scopul comun dispar, iar tot ce rămâne rămâne e … care pe care.

Asadar, o companie trebuie să arate angajaților „nordul” performanței, pentru ca aceștia să-și poată folosi propriile busole. Comparația, ca motivator la locul de muncă, poate funcționa corect doar într-un context organizațional ce oferă repere și criterii clare de evaluare și care promovează reușita individuală și de echipă ca valoare în sine.